Trail Explorers » MIUT 2024

Madeira Island Ultra Trail - MIUT: 27-28 aprilie 2024
Lungime oficială: 115km
Diferență de nivel: +7390
Timp oficial: 29:15:27

Visul devenit realitate. Chiar daca am fost încercat de o mică accidentare, o răceala înainte cu 5 zile, o vreme capricioasă cu ploaie, frig, vânt, ceață, noroi, NU m-am lăsat și am terminat cursa. Uneori să termini cursa este mai satisfăcător decât orice in lume. Bucuria s-a dublat și pentru ca am alergat și terminat cursa cu viitoare mea soție, Iulia Szuhai, căreia ii mulțumesc pentru susținere. Poate fără ea rămâneam la jumătatea cursei si abandonam. Iulia a venit din spate de la cursa mai "scurtă" de 85km.

1. Cursa a început brutal, cu șosele abrupte pline de alergători încrezători in forțele lor. La km5 am avut primul șoc al unei curse internaționale de renume.. un tunel de oameni care ne încurajau cu putere. Mi-a dat un feeling care e greu de pus în cuvinte.
2. A urmat o urcare prin păduri dese, prin bezna nopții până în renumita pădure Fanal. De aici a început ploaia, ceata și cum eram destul de sus și frigul. Dar nu după mult timp am început sa coborâm spre Chao da Ribeira.
3. Pornind iar de la nivelul mării ma simțeam încălzit și în putere. Dar după ce am început iar să urcăm a început să îmi fie frig, ploaia s-a întețit, ceața la fel. Când am ajuns în vârf la Estanquinhos totul era ud, mâinile îmi erau înghețate, picioarele la fel. În punct tremuram de frig și nu știam ce să fac. M-am învelit cu folia de supraviețuire și i-am dat drum la vale să mă încălzesc cât mai repede sa evit abandonul. Am coborât glonț prin noroiul până la glezne. Jos la drumul mare era deja dimineață.
4. Am mâncat la Encumeada, m-am încălzit bine si i-am dat bătaie spre drop bag. A fost o urcare tristă pe care m-am simțit din ce în ce mai obosit. A urmat o coborâre destul de abruptă până la Curral das Freiras. Aici am mâncat bine, m-am schimbat și avem în gând să renunț. Am stat o oră sa ma odihnesc, dar ma durea spatele destul de rău. Mi-a intrat frigul în oase. Apoi a venit motivația de la spate: Iulia si Liviu de la cursa de 85km. Am pornit cu ei pe cea mai grea și lunga urcare. Ma lua somnul la fiecare pas, dar într-un final am ajuns in vârf: Pico Ruivo.
5. A urmat tranziția dintre Pico-uri, cea mai faimoasă potecă de pe insulă, dar cum se apropia seara și ceața nu pleca nu era nici urma de turist. De la Pico do Arieiro am început coborârea interminabilă până la Porto da Cruz cu opriri la Chao da Lagua si Portela prin noroi și ploi.
6. Epilogul a fost o potecă pe coastă de 15km pe care auzeam valurile puternice cum izbeau stâncile la câteva sute de metrii sub noi. Niciodată nu am crezut în cafeaua care te ține treaz, dar aici cafeaua din puncte m-a ținut funcțional.

Povestea cursei este prea puțin, aș putea povesti cu orele despre această aventură, despre încercările prin care m-a trecut, despre gândurile si sentimentele care m-au încercat. Am plănuit această cursă de aproape 2 ani și toate cursele de până acum au fost necesare pentru a putea ajunge sa termin cursa. Acum ca a trecut pot spune un singur lucru: Voi reveni cu siguranță!